Aventurile unui personaj fantastic
Mi-a plăcut articolul, cum sa nu îmi placa având în vedere ca e despre mine, dar modul amuzant în care autoarea a expus lucrurile a făcut sa îmi placa şi mai mult.
Pe scurt e vorba de un interviu despre pasiunea mea pentru robotica si lego acordat Adevarului de Seara – Ploiesti.
Daca sunteţi pasionaţi de lego nu ezitaţi sa ma contactaţi, încă am nevoie de piese, şi deşi chestia aia cu adusul berii a început mai mult ca o gluma la un workshop sunt hotărât sa îl fac sa ştie acest lucru. Pentru ca mi-a venit o idee legata de asta despre care nu am de gând sa va spun nimic deocamdată.
P.S. V-am zis eu mai devreme ca urmează sa fiu TRU.
O problema cu care m-am luptat de mai multe ori pana acum, şi care revine iar şi iar, în viata mea. Nu e prima oara când întreb despre ce părere aveţi atunci când cineva foloseşte nickname-ul pe post de branding personal in locul numelui.
De data asta, deşi în esenţă problema rămâne aceeaşi, este puţin altfel, şi poate ca celui ce mi-a scris ii dau putina dreptate de vreme ce am de gând sa întreb iar în stânga şi în dreapta despre aceasta problema.
Spuneam în urma cu câteva luni (un an şi câteva luni) despre evoluţia mea personala, şi bineînţeles ca de atunci evoluţia mea a continuat, atât la job cât şi ca blogger. Aceasta evoluţie bineînţeles ca sa văzut şi astfel au început sa apară voci care sa spună ca Haotik nu mai este un nume potrivit pentru mine, ca nu mai este profesional, ca ar trebui sa ma cheme Dragos si nu Haotik.
Si întrebarea care mi-o pun este cât de mult influenţează din jur în sens negativ nickname-ul meu. Dacă am demonstrat ca sunt în stare sa fiu ordonat, serios, sa îmi respect deadline-urile sau sa îmi fac treaba bine, indiferent dacă e vorba de job sau de un eveniment la care am fost invitat atunci de ce nu poate sa ma cheme Haotik? O întrebare care îmi chinuieşte sufletul, pentru ca în evoluţia mea a trebuit sa renunţ la multe, (sa le zicem obiceiuri proaste) dar oare va trebuii la un moment dat sa renunţ şi la “nume”.
Dacă oameni din jurul meu vad astfel lucrurile: dacă te cheamă Haotik e clar ca eşti o persoana neserioasa, pentru ca numele tău e neserios, au ei dreptate sau e doar limitarea mea si ar trebui sa încerc sa stau în compania unor oameni care nu au astfel de limitări?
Si, DA, mi-e frica ca ar putea avea dreptate ei şi nu eu, şi DA, mi-ar fi greu sa renunţ la nickname-ul meu pentru ca fără el parca nu mai sunt nimic, pentru ca fără el nu mai sunt eu, şi ce mai contează dacă sunt respectatul domn Schiopu dacă Haotik a murit.
De ce îmi pasa de părerea celorlalţi? Pentru ca un om care nu are prestanţă nu primeşte măriri de salariu, nu primeşte invitaţi la evenimente profesionale, nu primeşte nimic ca e vai mama lui de haotic şi dus cu capul.
Si da, astăzi sunt EMO (probabil de la vremea de afara), las’ ca mâine’s TRU ca apare diseara iar articol cu mine în ziar.
Pe scurt, în cifre, pe twitter data de 13 Mai, data desfăşurării evenimentului, a însemnat cam asa:
377 de tweet-uri intrând în top 5 hashtag-uri din România direct pe primul loc dintre care 116 RT-uri
Top 10 twitteristi de la eveniment:
Deci dacă ar fi sa facem un top şi după numărul de tweet-uri fără RT-uri, atunci clasamentul ar arata cam asa: @EmilDragota, @titus_k, @WundermanRo, @NokiaRomania, @Haotik, @CorinaGeorgescu, @bleau, @dragosgrijincu, @Del1a, @Andu.

Top 5 influenta (luat după numărul celor care le-au dat retweet):
M-am oprit la 5, ca deja intrau în top toţi cei care au dat RT măcar o singura data. Mie mi s-a dat de 3 ori RT în cadrul evenimentului.
De câteva luni, văzând ca nu mai îmi ajung banii şi ca în loc sa scap de datoriile din toamna, căpătate odată cu motocicleta, mai rău ma afund în datorii, am început sa notez fiecare leu pe care îl cheltui şi sa încerc sa optimizez la maxim cheltuielile pe care le fac. Astfel, în luna Martie naveta m-a costat 1177 RON iar în luna Aprilie, nemaiavând bani de asigurare, am lăsat şi maşina pe bara şi am trecut pe motocicleta. Astfel pe luna Aprilie am scăzut cheltuielile legate de transport la 928 de RON. Nefiind suficient, am început sa caut soluţii şi mai ieftine, şi am zis sa încerc astăzi măcar de proba trenul. Si ziua mea a arătat cam asa:
7.10 trezirea (îmi ia cam 30 de minute din momentul în care ma scol din pat sa ies pe uşă)
7.45 ieşit pe uşă
8:00 ajuns în gara la sud
8.10 venit trenul în staţie
8.50 ajuns în gara Bucureşti nord
9.00 venit autobuz 182
9.15 ajuns în fata firmeiJOB
6.30 observat cât de târziu e ceasul şi plecat spre tren
7.20 ajuns în gara luat bilet la primul tren disponibil
8.10 ora de plecare a trenului
8.30 ora de plecare a trenului după ce s-au anunţat 20 de minute întârziere
9.10 ajuns în gara Ploieşti Vest
9.30 acasă (am avut noroc ca m-a luat soţia cu maşina de la gara)
Pe scurt, timpul de deplasare la ducere este de 1:30 h în cazul în care ajung în 20 de minute la gara cu maşina personala şi, bănuiesc ca dacă nu îmi face nici un fel de cadouri CFR-ul cu câteva întârzieri şi ştiind la ce ora e trenul, plec cu 30 de minute înainte de la firma ca în funcţie de cum vine autobuzul sa prind totuşi trenul rezulta tot 1:30+ la întoarcere.
UPDATE: Azi am plecat la 7.30 din casa şi am ajuns la 10 în firma, deci doua ore jumate este un timp mult mai realist pentru naveta. Partea buna însă e ca dacă ma obişnuiesc asa de la gara de nord pot ajunge uşor cam oriunde în Bucureşti, şi astfel rezolvam cu principalul avantaj care îl aveam la 1and1, locaţia.
Diferenţa de timp fata de naveta cu maşina nu e foarte mare, dar nici mica. Cu maşina e cam o ora la ducere şi una la întoarcere, şi la fel şi cu motorul dar cu motorul e mai dificil când sunt condiţii meteo nefavorabile (ploaie în special dar şi temperaturi scăzute sau vânt puternic). Dar, cu toate acestea, programul meu la naveta cu maşina arata asa:
9:30 trezit
10:00 ieşit din casa
11:00 ajuns la munca (plus minus câteva minute în funcţie de trafic şi semafoare)JOB
19.30 plecat de la job
20.30 ajuns în casa
Oricum pentru 280 RON cât pare sa coste la prima vedere opţiunea cu trenul, pare sa nu mai conteze toată oboseala acumulata în plus sau faptul ca o sa dorm neîntors în weekenduri ca sa recuperez orele de nesomn din timpul săptămânii.

In primul rând ţin sa ii mulţumesc lui Manafu pentru ca m-a invitat. Mi-a plăcut, am învăţat sau am aflat o groaza de lucruri noi, m-a făcut sa-mi dau seama ca deşi părea, ca mobisite-urile nu mai contează asa mult (în accepţiunea mea), sunt şi vor fi tot mai importante în viitor.
Din lucrurile care mi-au rămas în cap şi le consider foarte importante chiar dacă sunt ştiute de toată lumea este faptul ca într-adevăr mobilul îl ai în permanenta cu tine şi este un instrument de comunicare tot mai folosit. Mi-am dat seama ca deşi am avut tot felul de smartphone-uri la viata mea, le-am folosit prea putin pentru comunicarea extra voice.
De asemenea am înţeles ca telefoanele mobile pot fi un instrument foarte bun de comunicare cu clientul şi ca marketingul prin canalele de genul sms, coduri 2d, etc da rezultate foarte bune. Am înţeles din studiul de caz de la PETROM ca totuşi este un canal de comunicare cu clienţii destul de scump.
Am mai înţeles ca totuşi, deşi am un laptop foarte portabil şi aproape la fel de omniprezent ca si telefonul in viata mea, ca exista totuşi momente în care laptopul oricât de mic ar fi tot nu poate suplini comunicarea prin mobil. Dacă stau juma de ora in metrou pot sa scot laptopul dar totuşi în cele 5 minute în care aştept metroul tot telefonul rămâne de baza pentru a comunica prin sms/twitter/facebook.
Au fost câteva prezentări de care nu am fost foarte incantat si de unele care m-au incantat mai mult decât ma aşteptam.
Prima prezentare a lui Dragos Stanca mi-a plăcut cel mai mult, de aceea voi reveni cu un articol special dedicat acestei prezentări, iar prezentarea doamnei Carmen Holotescu a fost prea obositoare si prea plina de detalii deşi au fost foarte interesante ideile din ea. Pe scurt ii recomand doamnei Holotescu sa pună pe altcineva din firma sa tina prezentările pe viitor deoarece lucrurile pe care le face firma Timsoft sunt foarte interesante in special clientfidel.net care se poate aplica in enorm de multe domenii de activitate.
Ce nu mi-a plăcut a fost studiul de caz de la Party TV, şi nu atât ca nu era interesanta aplicabilitatea sistemului celor de la Simplus cât modul în care era folosita. Adică nu consider personal ca prezentări despre telechat prin sms îşi au locul la asemenea conferinţe. Dacă am fi avut un canal de sms erotic s-ar fi vorbit şi despre asta la conferinţa? In opoziţie cu campania PartyTv mi s-a părut plina de bun simt campania celor de la Murfatlar aveau oarece jena legate de postul pe care şi-au făcut campania sau care au explicat ca vor sa îşi vândă marfa şi nu sa transforme clientul într-un alcoolic.
Înfiinţarea unei asociaţii care sa se îngrijească de bunele practici şi mariere în domeniul marketingului prin canalele de comunicare mobile mi se pare o idee foarte buna, dar nu ştiu cât vor reuşi sa impună în fata marilor operatori, pentru ca asa cum am spus şi în timpul conferinţei, pe ei nu ii costa nimic sau aproape nimic, asa ca nu ii interesează dacă eu nu reacţionez niciodată la ele, ei continua sa trimită un asa zis SPAM care nu e SPAM. Dacă în cazul celor de la Petrom au făcut geotarghetare după locaţia benzinăriilor în cazul celor de la Vodafone şi Orange nu ii interesează decât sa dea mesaje cât mai multe poate poate îşi încarcă cineva cartela în urma “superofertelor” lor.
Deşi pare o porcărie la prima vedere codurile 2d sunt un instrument extraordinar de a măsura rezultatele unor campanii din off-line, dar pentru asta trebuie sa existe şi o piaţa a consumatorilor cu telefoane mobile care sa foloseasca codurile 2d sau sa aibă pe telefon aplicaţia care ştie sa le citească si sa le interpreteze. Deşi exista client în java şi nu trebuie neparat un smartphone pentru ele sunt sigur ca din păcate doar câţiva utilizatori au auzit despre ele sau le folosesc. Aici o campanie cu premii pentru cei care le folosesc ar duce la învăţarea clientului sa se uite după aceste coduri 2D. M-am jucat şi eu puţin cu un generator, şi va las pe voi sa vedeţi ce scrie în imaginea din stânga dacă sunteţi curioşi.
Asa cum s-au plans si altii, foarte multe cifre, foarte greu de retinut, asa ca pentru cei interesati de aceste detalii le recomand cateva din prezentarile expuse in cadrul conferitei: Tendinte in web si Marketing Mobil – Dragos Stanca, Expansiunea mobile marketing-ului prin canale alternative de comunicare – Andrei Tudose, Cat de mobil este marketingul entertainmentului – Alina Constantinescu
Despre eveniment au mai scris si alti (blogerii oficialii si nu numai) si puteti citi aici ce a scris Titus Calpilean, Emil Dragota, Corina Georgescu.
P.S. Urmează zilele viitoare câteva analize si discuţi legate de conferinţa, defapt 2 articole separate una despre prezentarea lui Dragoş Stanca mult mai detaliata şi una despre impactul în social media, poate scriu şi una despre socializarea personala in cadrul conferinţei, adică cu cine m-am băgat în seama şi cu cine am stat la discuţii in pauze.
Pe scurt pentru ca vreau sa fiu atent si la ce saprezinta.
Dragos Stanca ne-a povestit despre ce insemana mobile web in romania, voi reveni cu un artico detaliat despre asta ca cel putin din puntul meu de vedere a fost foarte interesant.
Pe scurt din prezentarea lui: peste 1 mil de vizite pentru siteurile web mobile din .ro, peste 4 mil de afisari plus multe alte lucruri interesante.
Apoi sa anuntat infiintarea Mobile Marketing Association iar acum prezinta Maria Novolan depre bunele tactici in optimizarea campanilor prin sms.
Update : Sesiunea a II-a
In partea a douaa sesiuni ne-a vorbit intai Michaelis Kontos despre distributia si promovarea produselor de tip prepaid, in special Cosmote de unde am retinut ca in 2009 undeva la 90.000 de cartele prepay.
Apoi a urmat o prezentare foarte amuzanta a lui Dan Boabes care ne-a arata live cat rezista un mobil fara aer, si l-au inecat intr-un bol cu apa. Asta din seria “don’t try at home”.
Tocmai a terminat de prezentat Carmen Holotescu despre o aplicatie foarte interesanta de pe clientfidel.net Prezentarea a avut ca exemplu un cabinet dentar dar deja ma gandesc ca ideea in sine e foarte tare si se poate aplica in foarte multe chesti interesante.
Acum prezinta Bogdan Apostol despre codurile de bare 2D si mobisiteurile.
- un cod 2d te poate duce direct pe mobisiteul cu mai multe informatii despre produs.
- trebuir promovat intr-un loc vizibil pentru a fi folosit de clienti
- poate genera viral
Update: Sesiunea a III-a
Maia Novolan ne vorbeste despre rezultatele campaniei Mulfatlar. Pe scurt am inteles ca 95.000 de romani au baut pe rupte. Noua sticla are in ea o componenta de fidelizare: Sticla cu Report.
In contiunarea Alinei Constantinescu ne vorbeste despre fidelizarea clientilor Andrei Frimescu. Ne spune despre greseilie facute in 2003 si despre cum au reusit sa fidelizeze clientii. 23% rata medie de participare in urma campaniei prin SMS.
Am vrut sa o fac si anul trecut dar mi-am dat seama ca eu sunt scutit de impozitul de 16% asa ca nu aveam ce sa dau. Anul acesta am completat fisa pentru ca la sfarsitul anului in noiembrie si decembrie am stat 2 luni fara scutirea aceea de impozit si chiar daca 2% nu e mult, mai ales ca e vorba de doar 2 luni de zile, am zis ca pot sa dau din putinul meu celor de la SMURD.
In caz ca nu te-ai decis inca cui sa dai cei 2% o poti face inca si eu ii recomand pe cei de la SMURD pentru ca i-am vazut facand teraba si ma simt bine ca poate si banutii mei ajuta la salvarea unei vieti omenesti, mai ales ca facand naveta zilnic pe DN1 mi-a dat sa vad mult prea des cadavre pe strada.