happy Chiar alaltaieri va intrebam despre visele voastre. Nu ma gandeam ca am sa ajung sa pun pe blog ceea ce voi povesti in continuare. Inainte de a incepe povestea, am sa va rog sa nu judecati postarea ca cea a unui om care se plange. Sunt putin suparat, dar atata tot, in rest sunt optimist, asa cum ma stiti. Sunt ok, nu ma vait de nimic si viata merge mai departe.

Tata. A muncit o viata ca sa imi asigure banii necesari pentru a merge la scoala, pentru a merge la facultate. In timpul facultatii, au fost nevoiti sa vanda apartamentul, pentru ca nu mai aveam bani si sa ne mutam prin vreo doua locuri. Un alt hop al vietii. Au urmat vremuri ceva mai grele, fara job, dar nu s-a vaitat. Apoi, un job ocazional in Franta, apoi din nou o pauza si, in cele din urma, un job in Spania si inca unul de 4 ani si ceva in Israel.

Din banii stransi cu greu, muncind pe santier la peste 40 de grade Celsius, mi-a luat mie apartament prin 2003, tot din banii stransi cu greu mi-a mai asigurat si jumatate de masina, atunci cand am luat-o, in 2005 (jumatate reusisem totusi sa o castig din munca mea). Si a pastrat totusi niste bani pentru zile mai negre sau mai senine. Legea pensiilor era incerta in cazul lui (a lucrat o vreme in armata si se acordau altfel punctele de pensionare). Pana la urma s-a pensionat, asa ca banii pusi de zile negre, sau o parte din ei au devenit bani de zile albe sau, mai bine zis, pentru indeplinirea unui vis.

Voia masina. Eu am vrut sa-i dau Loganul meu, gratis, fara niciun ban, eventual sa ma imprumute cu ceva bani sa imi iau eu alta noua. Dar el nu ca vrea sa fie o masina mica, ca vrea sa consume putin, ca vrea sa ii placa cum arata, ca vrea noua. Au urmat nopti nedormite la coada la REMAT sa duca masina cumparata in acelasi an in care eu m-am nascut (adica in urma cu 35 de ani) si care demult nu mai functiona si doar zacea undeva in curte, parasita. Apoi au urmat zile intregi de cautari pe net, de plimbari pe la showroom-urile auto. In final, a avut de ales intre Peugeot 107 si Citroen C1. A ales Peugeot 107.

Vineri, adica in urma cu o saptamana, si-a vazut indeplinit visul. Toate actele erau gata, masina era platita, asa ca a plecat cu ea acasa. Normal ca am stat ingrjiorat, acum l-am pus noi sa ne sune sa ne spuna ca a ajuns cu bine acasa. Si ne-a sunat si ne-a povestit de masina. Era foarte incantat de ea. Mi-a povestit si Danuta, ca ea a alergat cu el pe la toate showroom-urile, despre cat era de incantat si de bucuros era ca si-a luat masina. Si-o dorea de ceva vreme si, desi eram ingrijorat de treaba asta, pana la urma stiu ca eu sunt in stare sa mor pentru visele mele, asa ca nu aveam ce sa ii reprosez. Mai mult, a fost si Danuta cu el intr-o plimbare marti si, desi era destul de neatent, mergea cu 50 la ora, maxim 70 la ora pe DN. Ceea ce ne-a mai linistit cumva ca nu merge tare.

Ieri, la nicio saptamana dupa ce a luat-o… visul lui s-a sfarsit. El nu a patit nimic; dar mama, care statea in spate (fara centura) are cateva fracturi la coaste si una la umar, dar se pare ca si ea e cat de cat ok. Masina e praf, nu stiu daca se mai poate repara, desi din ce am vazut aseara tarziu pare sa aiba motorul intact, nu si caroseria.

Ce s-a intamplat. Nu stiu exact. Va pot spune ca nu a facut nicio greseala si intr-un fel nu e vina lui. Desi in urma cu o saptamana muncea in plin soare la minirecolta lui, desi nu i-a fost rau niciodata in ultimii 10 ani de zile, desi dormise si era odihnit, cumva a adormit la volan, a lesinat de la caldura (desi avea AC-ul pornit) sau pur si simplu si-a pierdut cunostinta pentru cateva secunde. Si a fost indeajuns. A existat un martor (in masina din spate) care a declarat ca tata a luat perfect cele doua curbe de dinainte de linia dreapta pe care s-a intamplat nenorocirea, nu avea viteza, pur si simplu la un moment dat a luat-o spre stanga pe contrasens, in sant si apoi in copacul de pe marginea drumului.

Nu-mi pasa de cei 8000 de euro pierduti. Banii ii faci. Am demonstrat asta cand am plecat in Japonia, am demonstrat inca o data zilele trecute cand am platit avansul pentru un Peugeot 208 (proasta idee sa o las pe nevasta-mea sa alerge pe la showroom-uri, ca uite asa s-a molipsit si ea de la visul tatalui meu). De bine, de rau, mama se va vindeca, tata e si el intreg. Putea fi mai rau.

Dar cand stiu cat se bucura ca si-a luat masina, parca imi vine mie sa plang, era visul lui si ma jur ca, daca as avea acum 8000 de euro, maine i-as cumpara alta masina. Stiu o sa spuneti ca sunt inconstient, ca un asemenea om nu are ce cauta pe sosea. Ca asa mor motociclistii. Si totusi e visul lui. Voi ce ati face pentru visele voastre, pentru ca eu as face aproape orice. Dar pentru visele acelor oameni care v-au schimbat intr-un fel sau altul viata? Pentru ca zilele astea sunt intr-un enorm efort financiar, pentru ca trebuie sa se realizeze si visul Danutei, si nici ca-mi pasa de sacrificiile pe care le fac atunci cand stiu ca e vorba de visele mele sau ale oamenilor dragi mie.

P.S. Nu vreau sa va ingrijorati, nu vreau sa imi spuneti nici macar ca va pare rau, nu vreau sa credeti ca am scris articolul acesta ca sa ma plang. Va repet ca sunt ok, chiar mai si zambesc asa putin si maine voi fi mai vesel, pentru ca It’s a beautiful day.

P.S.2 Am atasat si cateva poze cu masina facute aseara tarziu.