Ești părinte sau pe cale de a intra în acest rol fabulos? Poate că entuziasmul e maxim acum, dar într-o parte a minții tale, există și mici frici care nu vor să dispară atât de simplu. Cu toții facem parte dintr-un ciclu de învățare, plin de reușite, dar și de întrebări, și, mai adesea la cei cu copii – de îngrijorări. Citește aici despre mersul la pediatru – un aliat important în această aventură.
Tu știi exact când să mergi și de ce la control cu cel mic? Hai să descoperi din acest articol!
Pediatrul poate fi un bun prieten pentru copii și părinți? Citește aici și află!
Poate că nu un prieten în acel sens al cuvântului pe care-l știm cu toții, dar cel puțin un aliat de nădejde poate deveni, de-a lungul timpului, al dezvoltării celui mic. Medicul pediatru nu e doar doctorul perfect la care să mergi cu copilul când e bolnav.
Te poate ajuta din mai multe puncte de vedere, fiindcă rolul său e complex. Când să mergi cu năzdrăvanul tău la un control la pediatru?
- Preventiv. Unul dintre cele mai importante aspecte din viața unui părinte, mai ales la proaspeții părinți este vizita regulată la medicul pediatru. Aceste controale regulate pot ajuta la prevenirea bolilor prin vaccinuri și la depistarea timpurie a mai multor probleme de sănătate. Mai bine e să previi decât să tratezi.
- Pentru a monitoriza dezvoltarea micuțului. Bebelușii cresc și se dezvoltă într-un ritm amețitor. Medicul pentru copii va monitoriza înălțimea, greutatea și etapele de dezvoltare ale copilului sau copiilor tăi. El va fi primul care va observa dacă ceva nu e la locul lui și te va ghida pe calea cea bună de urmat.
- Când dorești sfaturi personalizate. Fiecare copil e în felul său. Așa ai fost și tu pe vremea copilăriei, nu vedem de ce ar fi altfel în ziua de azi. Provocările sunt diferite de la micuț la micuț. Medicul pediatru te va consilia cu sfaturi și recomandări personalizate, despre alimentație, somn, igienă, activitate sportivă și chiar comportament. Citeste aici, de exemplu, despre ce să faci când suspectezi o lipsă de fier.
- Când vrei să-ți iei o piatră de pe inimă. Orice părinte își face griji. Nici măcar după vârsta majoratului, adulții nu vor putea să nu se preocupe de binele copiilor. Un pediatru te va ajuta să te liniștești atunci când copilul e mic, la orice semn de erupție sau tuse. Confirmarea de la specialistul clinicii Hereditas cum că totul e în regulă parcă ne lasă să respirăm din nou.
Când e de mers cu cel mic la pediatru?
- Prima vizită pe care ar trebui să o faci cu bebelușul e chiar la câteva zile după externarea din maternitate. Medicul va face o examinare generală a sugarului.
- În primul an de la naștere (odată pe lună sau la două luni). E esențial să mergi cu micuțul la aceste vizite, pentru a fi vaccinat și a i se monitoriza creșterea și dezvoltarea.
- Între 1 an de zile și 3 ani împliniți. Vizitele la medicul pediatru vor fi mai rare. Pe durata lor, se monitorizează, se fac vaccinurile de rapel și de discută mai multe despre comportament și alimentație.
- După vârsta de 3 ani, odată pe an. Controalele vor deveni anuale, pentru controale de rutină, vaccinări obligatorii și evaluarea generală a sănătății.
- Când sunt semnalate probleme de sănătate. Ori de câte ori copilul prezintă simptome deranjante sau pe care nu știii cm să le gestionezi, mergi cu el la medic.
Ești părinte? E o adevărată cursă, plină de adrenalină, dar și de necunoscut. Fă ca pediatrul să-ți devină aliat și ține minte că prevenția e secretul!
Contact:
0330 408 407
office@clinica-hereditas.ro