Desi nimeni nu trateaza subiectul asta, sau cel putin mie, personal, nu mi-au sarit in ochi articole pe tema asta, adevarul este ca se intampla foarte des ca la un articol platit, mai ales pe anumite industrii, sa primesti comentarii, chiar si de lauda, de la concurenta, doar pentru a lasa un link in comentarii catre site-ul lor concurent cu cel pe care l-ai prezentat tu.
Initial am sters astfel de comentarii, mai ales pentru ca de obicei in 30-40 de minute primeam acelasi comentariu sau un comentariu asemanator pe alte 5-6-10 bloguri pe care le administrez. Uneori chiar numele si adresa de e-mail erau diferite (nu stiu daca lucrau mai multi oameni la spam-ul colectiv sau facea parte din strategie), dar site-ul cu care autorul comentariului se semna era mereu acelasi.
De la o vreme insa a devenit costisitor (ca timp mai ales) sa tot stau sa marchez ca spam comentariile unora care nu inteleg ca nu asa se face seo. Uneori le mai dadeam cate un e-mail sa le explic ca nu fac bine ceea ce fac, dar cata vreme probabil fraiereau clientul si erau platiti pentru asta, probabil ca nu le pasa prea tare de sfaturile mele si despre etica in lumea seo.
Cele mai atacate articole au fost cele din zona cabinetelor stomatologice, a masajului erotic si videochat. Numai eu stiu cate comentarii am sters la articolele pe zona masajului erotic sau la site-urile care prezentau servicii stomatologice. Banuiesc ca e o concurenta foarte acerba pe aceste cateva industrii, dar chiar si asa nu se justifica astfel de actiuni.
Este evident ca acest tip de comentarii nu ajuta din punct de vedere al optimizarii. Am facut o analiza simpla si am observat ca websiturile care apar pe prima pagina în rezultatele cautarilor Google, pentru termeni specifici nisei lor (spre exemplu tao-erotic-massage.ro), nu au folosit astfel de tehnici. Intotdeauna un profil de linkuri de calitate va fi net superior, ca rezultate, unuia construit pe tehnici de tipul comentariilor pe bloguri.
Nu va spun ca am avut si eu clienti cu astfel de cereri si le-am spus ca eu nu ma ocup cu asa ceva, mai ales cand stiu ca multe dintre ele vor ajunge in spam si dupa aceea akismet invata site-ul care trebuie blocat si il va bloca si atunci cand va exista un comentariu de calitate, indreptatit, pe un blog de specialitate unde ar conta mult mai mult.
Ce putem face?
In primul rand, eu am mers in setarile de la wordpress si am inchis automat comentariile la articolele mai vechi de 14 zile. De cele mai multe ori, astfel de comentarii apareau la articolele mai vechi de 2-3 ani, ceea ce iarasi, din punct de vedere seo, mi se pare amuzant, daca te-ai trezit acum si esti cu 2-3 ani in urma concurentei tale.
Un alt lucru pe care l-am putea face e sa expunem pe net astfel de firme care apeleaza la aceste practici, in felul acesta poate le mai taiem din avant si de rusine vor inceta sa spameze si alti colegi din blogosfera.
Iar daca suntem cu adevarat paranoici, putem inchide comentariile de tot. Am vazut asta la blogurile mari, care abordeaza teme sociale sau politice sensibile si unde lucrurile se „incing” foarte repede in comentarii. In timp ce unii profita de naivitatea unora, altii prefera sa inchida sectiunea de comentarii.
De asemenea, putem instala un modul de comentarii cu ajutorul facebook, in felul asta nu mai exista link-ul respectiv si ai parte si de publicitate pe facebook atunci cand comenteaza cineva. Mie, personal, nu mi-a placut niciodata acel modul, dar am observat ca este destul de folosit in mediul online, chiar si de bloguri mai mari.